Andreea Esca ∙ October 2, 2017 ∙ 4 min read

Îmi permit rar luxul de a lipsi două zile de la pupitrul ştirilor, dar aveam o întâlnire familială, în Franţa, deci iată-mă plecată. Desigur însă că pe modelul structurii mele sau a felului în care m-am educat poate, prin natura profesiei, vreau să fac cât mai multe în cele trei zile de răsfăţ pe Coasta de Azur. Aşadar, 3 oraşe sunt obligatoriu de bifat, iar în fiecare dintre ele avem o mulţime de lucruri de făcut. Repede, repede, repede.

Într-o seară din această mini-vacanţă de tip cantonament, ca toate vacanţele mele de altfel, ajung împreună cu soţul meu într-un mic restaurant cochet din Èze. Nici nu mă aşez bine la masă că mă izbeşte mesajul scris cu cretă pe o tablă din faţa mea: Cei grăbiţi (presaţi) au plecat deja. Alegeţi ce v-ar plăcea să mâncaţi şi daţi-ne timp să va răsfăţăm”. Aproape că nu înţeleg… adică o să aşteptăm mult până o să vină mâncarea, nu??? Că asta pricep eu. Însă, că să fiu sigură de traducerea mea din franceză, îl rog pe ospătar să-mi explice ce a dorit să ne transmită autorul.

„Am pus acest afiş pentru că au fost clienţi care s-au plâns de timpul de aşteptare, chiar dacă noi îl considerăm normal”. Brusc, realizez cât de diferit se vede aşteptarea” de pe cele două părţi ale tejghelei şi încerc să-mi explic. De fapt, percepţia este diametral opusă, nu pentru că acum bucătării sunt mai lenţi sau mâncarea e mai complicată, ci pentru că mulţi dintre noi, cei care ne permitem să mergem la restaurant toată ziua bună ziua, am ajuns să privim restaurantul ca pe o cantină de tip împinge tava”, unde mâncarea este deja în vitrină, iar noi băgăm ceva sub nas”, cum ar zice tata, fără să ne prea pese ce, ca să nu ne mai fie foame şi putem fugi către urmatoarul task.

Pentru noi, restaurantul nu mai este ce era şi poate ce ar fi bine să rămână: un loc privilegiat, unde ne ducem cu o ocazie deosebită, în primul rând ca să petrecem TIMP cu ceilalţi meseni, ca să ne simţim bine, să STĂM de vorbă. Toate acestea, desigur, în jurul unui meniu sofisticat, pregătit atent şi fără grabă de un chef iscusit. Iar dacă nu avem timp, ar trebui să mergem la fast food unde putem să ne supărăm dacă nu vine burgerul în câteva minute, că de aceea se numeşte fast”…

Dimineaţa următoare întâmplării din povestea mea deschid televizorul şi o revăd cu plăcere, invitată la una dintre emisiunile mele preferate, pe Sylvie Vartan. Şi ce zice ea? Că percepe graba aceasta nebunească a noii generaţii ca o formă de violenţă. Nepoţii nu mai trăiesc momentele acelea în care doar stăteau pe genunchii bunicilor şi contemplau…, mai spunea artista. Vorbele ei m-au convins să scriu acest articol. Au fost ca un semn cum că observaţiile mele de cu o seară înainte ar avea sens.

În plus, m-a făcut să mă gândesc că e bine să mai şi stai. Doar să stai şi să cugeţi. ☺ Sper să-mi şi iasă măcar din când în când. Cu siguranţă însă, n-o să mai bat din picior în aşteptarea mesei la restaurant.

O să mă gândesc la duminicile în care, copil fiind, ieşeam la prânz cu ai mei la Capşa, Athénée Palace, Lido, şi îmi doream ca masă să dureze o veşnicie. Pentru că-mi plăcea să stau cu ei la poveşti, îmi plăceau atmosfera restaurantului şi faptul că puteam să intru în vorbă cu oameni de la alte mese. V-am mai povestit cum comandam inevitabil alune şi pește că mi se părea că sună bine? Nu? Poate o să vă povestesc într-un articol viitor, pentru că acum trebuie să fug. Am o transmisiune LIVE la ora 19:00. FIX. Şi asta sigur nu poate să fie la 19.01.

Related Posts

Goana după viață. Text by Andreea Esca

De când s-au ridicat restricțiile pandemice și avem și războiul ăsta în coaste, mi se pare că toți…

Andreea ESCA: Faceți cunoștință cu Laurențiu din Sibiu!

Cine se gândea că Laurențiu Davidoiu, din strada Vasile Aron, din Sibiu, o să devină unul dintre vicepresedinții…

Roz și nu prea… Text By Andreea Esca

„Te rog, mai gândește-te dacă nu vrei să iei NFT-ul ăla”, îmi zice Claudia dimineață, „ăsta e prezentul,…

Duminica după Crăciun (după o convorbire telefonică). Text de Andreea Esca

Am plecat pornită după ce am văzut filmul 355 că vreau să fiu slabă ca Penelope Cruz care…

Double Naked Shots! Text by Andreea Esca

Un studiu empiric m-a făcut să scriu acest articol. Despre cum ne aleg cafenelele sau cum le alegem…

Sweet 80

Nu-mi dau seama cum este posibil ca mama mea să împlinească 80 de ani?! Are același spirit de…

9 martie. Text by Andreea Esca

De ziua femeii, ani la rând, am vorbit despre minunatele doamne din viața mea. Despre mama cea Superwoman,…

Andreea Esca, alături de alți jurnaliști, într-o piesă de teatru sonor

Teatrul Improbabil își prezintă piesa „Happiness, loading. It might take a while”, de Laura Ivăncioiu, pe YouTube, iar…

Călătorie de pandemie. Text by Andreea Esca

Gata! Te hotărăști să-ți iei inima în dinți și să mergi undeva, să fie cald, să vezi apă…

Andreea Esca: “Moşu’ a zburat pe lângă fereastra mea”

Dacă fiecare om ar fi o carte de istorisiri, povestea Crăciunului ar fi unul din capitolele principale. Aşa…