Amintiri de 1 MAI

 

Cu toții devenim nostalgici atunci când ne amintim cum sărbătoream ziua de 1 Mai în urmă cu 20-25 de ani. Pentru mulţi, ziua de 1 Mai era sinonimă cu Neptun sau Costineşti. Staţiunile prindeau viaţă ca prin farmec, iar străzile se umpleau de tineri dornici de distracție. Andreea Esca, Florin Busuioc și Gianina Corondan vin cu amânunte!

 

Andreea Esca

”Tocmai m-am întors de la Mamaia înainte de 1 Mai, dar după o seară și două zile cu muzică, dans și voie bună. O doamnă drăguță cu care am stat de vorbă m-a întrebat la un moment dat dacă eu cred că toți puștii care petrec prin cluburi au 18 ani… Și atunci mi-am dat seama ce repede uităm… I-am zis că nici eu nu aveam 18 ani când veneam la mare cu gașca de 1 Mai și că și atunci erau cluburi și alcool și multe pericole sau tentații. Nu îi întreba nimeni pe băieți câți ani au când le servea bere la restaurant sau când își luau țigări.

Doar că acum ne speriem mai tare deoarece avem prea multe canale de control al copiilor și avem știri libere din care aflăm ce dezastre se pot întâmpla. Ai noștri nu aveau unde să ne sune și nici de unde să afle de noi. Doar dacă te lua Miliția și anunța familia, dar chiar și cu milițienii fioroși ai lui Ceaușescu funcționau foarte bine bancnotele… Deci, nu-mi permit să judec pe nimeni și nici să arunc cu piatra. Și pentru că tot vorbim de aruncat, câte televizoare Sport și mini frigidere am văzut azvârlite din hoteluri pe geam de 1 Mai, fără ca “petrecăreții” să fi avut măcar habar de droguri… Ca și acum, și atunci funcționa liberul arbitru. Eu n-am băut niciodată un pahar de alcool pentru ca nu vedeam sensul, nu eram curioasă și mă simțeam foarte bine în pielea mea.  Asta nu m-a exclus niciodată din gașcă, pentru că îmi găsiseră probabil locul: eram tipa care întreținea atmosfera pe ringul de dans și știa bancuri. Deci nimeni nu te obliga să faci nimic, iar asta cred că este valabil și acum.

De mers la mare, tinerii mergeau și pe scara trenului. Acum, înțeleg că nu mai e cazul, însă bănuiesc că a rămas tradiția ca până la destinație să fie deja “veseli”.

Ciudat, dar cea mai prezentă amintire a mea dintr-un astfel de 1 Mai, când desigur îi spuneam tatălui meu că mergem cu un ghid de la BTT care de fapt nu mai apărea niciodată, este cum un prieten a găsit pe jos în tren o căciuliță bleu croșetată, de copilaș, cu care și-a lustruit pantofii toată mini-vacanța. Și când ai 15-16 ani râzi din orice, așa că această căciuliță a fost laitmotivul distracției noastre, atunci.

Apoi, îmi amintesc un alt 1 Mai, câțiva ani mai târziu, în care, ca să nu-mi fure din cameră, când ieșeam, suta de lei pe care o mai aveam, am pus portofelul, care era dintr-o pânză, ceva, în lustră și cineva a uitat lumina aprinsă… Când ne-am întors, era totul ars. J

Făceam, desigur, și baie noaptea, oricât de rece era apa, și ne mai prindea patrula Miliției, deoarece nu aveai voie să intri în mare seara. Autorităților le era frică să nu fugim, înot, din țară.

Ce mai făceam? Mergeam la bowling, iar când se terminau petrecerile prin discoteci le continuam pe holurile hotelurilor unde eram cazați și unde bineînțeles că apăreau în final tot felul de altercații acoperite de țipetele: “ Închideți muzica, vine miliția!”

Cam așa era de 1 Mai pe vremea liceului meu, în gașca mea, de petrecea tot la Mamaia și la Neptun sau la Olimp…  ”

 

 

Florin Busuioc

”Îmi aduc aminte de copilărie, de vremea când se ieșea cu familia la 1 mai. Era o defilare la care participau tot felul de secții ale combinatului, pentru că fiind din Hunedoara și fiind ditamai combinatul siderurgic acolo, totul era bine organizat din punctul acesta de vedere. Într-adevăr era o atmosferă de sărbătoare. Nu cred că cineva avea sentimentul că e o obligație atât de stresantă, de apăsătoare, povestea asta cu defilarea. Nu! Lumea ieșea liniștită, nu era nici foarte devreme dimineața, se trecea pe străzile mari ale orașului, cu muzică, cu stegulețe, cu flori, etc. După care venea si partea plăcută a sărbătorii, adică ne adunam la pădure sau la Lacul Cinciș, unde se pregăteau grătare, paharele cu bere, sucuri pentru copii. Nu era nimic stresant, asta vreau să se înțeleagă. Mi se pare că sărbătorile astea câmpenești care-s organizate de partide acum sunt mai puțin plăcute și mult mai puțin sincere ca participare.

Lumea mergea și atunci la Costinești, de 1 mai, mergea și atunci la munte, la pădure, se făceau picnicuri. Nu cred că s-a schimbat mare lucru! Acum ai mai multe feluri de cârnați ca atunci, dar hai să fim serioși, nu cred că despre asta e vorba. Nici defilarea nu m-a deranjat foarte tare, pentru copii erau un prilej de a se bucura de soare, de culori, de amtosfera.

A existat totuși un soi de patriotism, de atașament față de țară, față de oameni, de nație. Nimeni nu iubea partidul, dar își iubea țara. Eu cred că astăzi ar trebui să redescoperim dragostea asta de țară. Niciun partid nu merită să fie iubit, dar țara merită să fie iubită. Hai sa redescoperim dragostea de țară!”.

Gianina Corondan

”1 mai părea în trecut o sărbătoare a copiilor celor ce munceau, mai degrabă decât a lucrătorilor înșiși… Și pentru mine asta a fost. Se organizau tot felul de tabere în vremea când eram la facultate, așa că eu o consider un bonus de vacanță pentru studenți, chiar dacă azi toate categoriile sociale se organizează la început de mai. Numai că atunci nu aveai toate condițiile asigurate, nu existau nici bani de-ajuns, nici locuri de cazare de ajuns, era o sărbătoare a ingeniozității în călătorie. Eu am mers cât eram studentă la Costinești, era The Coolest Thing să ajungi acolo în perioada aceea a primăverii, te întâlneai cu cei mai energici studenți, care răzbăteau în situații neprevăzute. Toți eram cu foarte puțini bani, așa că dormeam pe unde apucam, o grămadă de oameni pe câteva locuri, mâncam te miri ce, biscuiți și rahat, ce să calculezi calorii, vitamine și alte fițe. Recordul meu a fost să dorm cu încă 6 oameni în 2 paturi, atâta reușisem să plătim și nu puteam lăsa pe nimeni din gașcă acasă. Dar a fost magistral. De unde se vede că nu contează nici perne ergonomice nici așternuturi personale, nici saltele moi și încăpătoare, dacă ești în anturajul potrivit. Am rămas prieteni până azi. Poate chiar de la somnul ala inițiatic. ”