12 festivaluri de muzică din țară și din afară de neratat în această vară

festivaluri

Mai sunt doar câteva zile și începe Coachella 2018, adică știți voi… acel festival care se află pe bucket list-ul oricărui pasionat de muzică. Anul acesta, line up-ul este absolut genial: timp de două weekend-uri (13-15 aprilie și 20-22 aprilie), Beyoncé, Eminem, The Weeknd, Post Malone, Migos, Cardi B, SZA, Kygo și mulți, mulți alții vor urca pe scenă la Empire Polo Club din Indio, California. În același timp, Coachella este festivalul preferat al starurilor de la Hollywood, așa că stați cu ochii pe A List Magazine, pentru că vă vom ține la curent cu cele mai cool apariții.

Însă acesta nu este singurul festival de muzică de neratat din acest an. În rândurile care urmează, vă propunem și alte X super-festivaluri pentru care vă puteți face planuri anul acesta. România începe să se dezvolte tot mai bine la acest capitol, așa că unele dintre ele sunt chiar foarte aproape de noi. Pregătim traseul? 😀

Lost & Found Festival, Malta – 3 – 6 mai 2018

Punem pariu că vă gândiți de multă să vizitați Malta, mai ales că e o destinație excelentă pentru primăvară, când încă temperaturile nu sunt excesive. Ei bine, cum ar fi să vă prelungiți vacanța cu un festival super cool, plus multeee petreceri pe plajă sau pe barcă? Ar fi un start de sezon estival excelent, nu-i așa? Lost & Found Festival are loc în zona St. Paul’s Bay, pe plajă, la doi pași de un castel vechi care arată genial. Iar line up-ul din acest an îi include pe: Diplo, Annie Mac, Jamie XX, J Hus, The Martinez Brothers, The Black Madonna și nu numai. Detalii pe www.lostandfoundfestival.com.

Primavera Sound, Barcelona, Spania – 30 mai – 3 iunie 2018

Spaniolii sunt puși pe distracție în absolut orice perioadă a anului, cu atât mai mult atunci când e vorba de un festival. Și ce festival! Barcelona e oricând o idee bună, așa că n-ar strica să plănuiți un city break aici în perioada 30 mai – 3 iunie. Veți prinde Primavera Sound, un festival la care îi veți putea asculta pe Björk, Arctic Monkeys, Chvrches, A$AP Rocky, Migos, Nick Cave And The Bad Seeds și alte zeci de trupe și artiști. Detalii pe www.primaverasound.es.

Afterhills Music & Arts Festival, Iași, România – 31 mai – 4 iunie 2018

După cum spuneam și mai sus, lucrurile încep să se miște tot mai bine în ceea ce privește festivalurile din România. La începutul verii, Hurts, Tom Odell, Paul Van Dyk, Dubioza Kolektiv, Sunnery James & Ryan Marciano, dar și cele mai cool trupe autohtone (Subcarpațu, Șuie Paparude, CTC, Zdob și Zdub, The Motans) vin la Iași, la cea de-a doua ediție Afterhills. Detalii pe www.afterhills.com.

Roskilde Festival, Roskilde, Danemarca – 30 iunie – 7 iulie 2018

În cazul în care vă întrebați cum reușesc danezii să fie în fiecare an în topul celor mai fericiți oameni de pe planetă, ei bine, noi credem că îi ajută și muzica foarte mult. La 30 de kilometri de Copenhaga, în Roskilde, un oraș cu o arhitectură spectaculoasă, se organizează an de an celebrul festival Roskilde. Iar dacă nu-l prindeți pe Eminem la Coachella, nu vă faceți probleme, pentru că aveți șansa de a-l vedea în Danemarca. Line up-ul Roskilde Festival din acest an îi include pe Eminem, Bruno Mars, Gorillaz, Nick Cave And The Bad Seeds, Nine Inch Nails, Massive Attack și Dua Lipa, printre alții. Ah, iar dacă ajungeți în Roskilde, vă spunem de pe-acum că nu aveți voie să ratați Muzeul corăbiilor vikinge. Detalii pe www.roskilde-festival.dk.

Balaton Sound, Zamárdi, Ungaria – 4 – 8 iulie 2018

Nici vecinii noștri din Ungaria nu stau rău la capitolul muzical în această vară. Rita Ora, Ella Eyre, Ty Dolla Sign, Big Sean, The Chainsmokers, David Guetta, Martin Garrix, Axwell & Ingrosso și Martin Solveig sunt doar o (mică) parte dintre artiștii care vin să cânte sau să mixeze în iulie într-un colț superb de natură: Lacul Balaton. Detalii pe www.balatonsound.com.

Neversea Festival, Constanța, România – 5 – 8 iulie 2018

Sezonul muzical în România continuă cu Neversea Festival, în perioada 5 – 8 iulie, când distracția se mută la mare! The Script, Axwell & Ingrosso, Hardwell, John Newman, Alan Walker, Scooter, Redfoo și mulți alți artiști care urmează să fie anunțați în scurt timp vin vara aceasta la Constanța pentru patru nopți de distracție la malul mării. Detalii pe www.neversea.com.

Melt Festival, Gräfenhainichen, Germania – 13 – 15 iulie 2018

Dacă plănuiți să vă faceți bagajele pentru această destinația, sperăm că sunteți pregătiți pentru trei nopți de distracție continuă, pentru că Melt este unul dintre cele mai mari festivaluri în aer liber din Germania. Având loc în Ferropolis, un muzeu industrial în aer liber, Melt se bucură an de an de un line up de excepție. În 2018, pe scena festivalului vor urca, printre alții, The XX, Florence + The Machine, Odesza, Cigarettes After Sex, Little Dragon. Detalii pe www.meltfestival.de.

Electric Castle, Bonțida, România – 18 – 22 iulie 2018

Nu o să mai punem niciun pariu în ceea ce privește vremea de la Electric Castle, pentru că e clar că ne surprinde an de an. Bine, e drept, ar merge totuși o ploaie acolo, ca să ne simțim cu adevărat la Electric Castle. Despre line up nu credem că mai e nevoie să spunem ceva, pentru că știți deja că e foooarte tare: Damian Marley, Jessie J, London Grammar, Mura Masa, The Bloody Beetroots, St. Germain, Dub Pistols și Nothing But Thieves, printre alții. Ne vedem la Bonțida? Detalii pe www.electriccastle.ro.

Untold, Cluj-Napoca, România – 2 – 5 august 2018

Ca în fiecare an, Clujul este destinația muzicală a verii, iar cei de la Untold ridică din nou miza. Pe lângă așa zișii clasici ai festivalului, Armin van Buuren, Afrojack, Dimitri Vegas & Like Mike, anul acesta vin la Untold și The Chainsmokers, The Prodigy, Kygo, Jason Derulo, Alesso. Și încă nu a fost anunțat nici măcar jumătate din line up-ul final, așa că pregătiți-vă pentru și mai multe surprize din partea Untold în lunile următoare. Detalii pe www.untold.com.

Sziget Festival, Insula Hajógyári, Ungaria – 8 – 15 august 2018

Sziget este acel festival la care orice iubitor de muzică trebuie să ajungă măcar o dată-n viață. Dacă mergeți anul acesta, țineți-vă bine de tot, pentru că line up-ul e unul demențial: Kendrick Lamar, Kygo, Lana Del Rey, Gorillaz, Mumford & Sons, Shawn Mendes, Arctic Monkeys, Dua Lipa, Gorillaz, Bastille, Lykke Li, Parov Stelar, Kaleo, Zara Larsson, Clean Bandit, Milky Chance… să mai continui? 🙂

Summer Well Festival, Domeniul Știrbey, România – 11 – 12 august 2018

Unul dintre festivalurile noastre favorite, a festival like a holiday în adevăratul sens al cuvântului, Summer Well revine pe 11 și 12 august la Domeniul Știrbey de lângă București. Line up-ul din acest an e GENIAL. Avem The Kooks (insert inimioare), avem Bastille (insert inimioare again :D), Kodaline, Justice, Cigarettes After Sex, Sofi Tukker, Rationale, Tom Grennan, HMLTD & Isaac Gracie, avem un loc superb pentru un festival, muuultă mâncare bună, așa că… ce mai așteptați? Ne vedem la iarbă verde, la Summer Well Festival! Detalii pe www.summerwell.ro.

Awake Festival, Gornești, România – 17 – 19 august 2018

Încheiem sezonul muzical la fel ca anul trecut, cu Awake Festival, care are loc la Domeniul Teleki din Mureș. Pregătiți-vă de pe-acum pentru Wilkinson LIVE, Milky Chance, The Subways, The Parlotones, Fink, Subcarpați, Mihail, SATRA BENZ, DJ SHIVER, DJ Sauce, ANTENNA & Detour și un cadrul natural de poveste!

Foto: Untold Festival

Categorii Lifestyle