10 filme noi de văzut în mai la cinema

Filme biografice, drame, comedii, dar și o continuare a seriei John Wick, cu minunatul Keanu Reeves în rol principal: iată care sunt premierele lunii mai la cinema.

Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile (Premiera: 3 mai)

Dacă este un film care te va șoca și care chiar îți va pune emoțiile la încercare în luna mai, Extremely Wicked, Shockingly Evil, and Vile este acela. Filmul urmărește povestea lui Ted Bundy (Zac Efron), probabil cel mai cunoscut criminal în serie din Statele Unite ale Americii, și a iubitei sale, Liz Kloepfer (Lily Collins), care nu a bănuit o clipă cine este bărbatul de lângă ea până când acesta nu a fost arestat și acuzat de toate acele fapte odioase. Actorul Zac Efron a povestit că nu se putea detașa de personajul Ted Bundy odată ce ziua de filmare se încheia și că, inițial, nu a vrut să interpreteze un om atât de groaznic, dar că l-a convins abordarea unică a psihicului acestuia.

Five Feet Apart (Premiera: 3 mai)

Un film care se va lăsa cu multe lacrimi, cu Haley Lu Richardson și Cole Sprouse în rolurile principale, Five Feet Apart spune povestea a doi tineri care, din cauza unei boli pulmonare care le pune viața în pericol, sunt nevoiți să stea în spital și să păstreze distanța față de cei care le-ar putea transmite o infecție. Stella (Richardson) e genul de persoană care ține la respectarea regulilor, pe când Will (Sprouse) este un rebel convins, care visează să plece în lume și să scape de spitale. Și chiar dacă boala lor îi ține departe unul de celălalt, la propriu, sentimentele lor îi apropie din ce în ce mai mult.

The Hustle (Premiera: 10 mai)

O comedie cu mult #girlpower. The Hustle le are în prim-plan pe Anne Hathaway și Rebel Wilson, două maestre ale escrocheriilor, care își ocupă timpul cu… golirea conturilor bărbaților care, într-un fel sau altul, le subestimează. Pelicula promite multe hotote de râs, dar și un strop de suspans.

Joueurs (Premiera: 17 mai)

O poveste plină de pasiune, trăită la intensitate maximă, Joueurs explorează relația periculoasă dintre Ella (Stacy Martin) și Abel (Tahar Rahim) și aventura lor în lumea jocurilor de noroc.

Burning (Premiera: 17 mai)

În regia lui Chang-dong Lee, Burning ne prezintă o poveste atipică, dar foarte interesantă. În timpul unei livrări, Jongsu (Ah In Yoo), un tânăr curier, dă din întâmplare peste Haemi (Jong Jeon), o tânără care locuia cândva în cartierul lui. Ea îl roagă să aibă grijă de pisica ei cât timp ea va călători în Africa. La întoarcere, Haemi i-l prezintă pe Ben, un tip misterios, pe care l-a întâlnit în timpul călătoriei. Într-o zi, Ben îi povestește lui Jongsu despre hobby-ul său cât se poate de inedit.

John Wick: Chapter 3 – Parabellum (Premiera: 17 mai)

Da, era și momentul pentru un astfel de film. Keanu Reeves revine pe marile ecrane în rolul legendarului criminal John Wick, care este acum vânat de absolut toți dușmanii pe care și i-a făcut de-a lungul timpului.

Booksmart (Premiera: 24 mai)

O comedie care marchează debutul regizoral al actriței Olivia Wilde, Booksmart urmărește aventura a două prietene care, la final de liceu, plănuiesc să recupereze toată distracția pe care au ratat-o învățând fără oprire.

Aladdin (Premiera: 24 mai)

Studiourile Disney ne readuc pe marile ecrane povestea lui Aladdin (Mena Massoud), de această dată în varianta live-action. Bineînțeles, nu lipsesc Prințesa Jasmine (Naomi Scott), celebrul Genie (Will Smith) și magia tipică filmelor Disney.

Godzilla: King of the Monsters (Premiera: 31 mai)

Pregătiți-vă pentru o confruntare epică, pentru că și Godzilla revine pe marile ecrane în luna mai. Iar de această dată se va lupta cu cel mai periculos dușman de până acum, monstrul cu trei capete King Ghidorah. Iar când războiul monștrilor va începe, soarta omenirii va începe să atârne de-un fir de ață.

Rocketman (Premiera: 31 mai)

În regia lui Dexter Fletcher, unul dintre regizorii aplaudatului Bohemian Rhapsody, Rocketman este un film inspirat de ascensiunea incredibilului Elvis Presley (Taron Egerton). Din distribuție fac parte și Richard Madden și Bryce Dallas Howard.

Foto: outnow.ch

Categorii Lifestyle